Ochii golului pe care în pântecul apei
Îl nasc când îmi scald în carnea ei trupul,
Mă privesc ca dintr-un înalt cu vederea hidrei.

În întunericul lor lumina, desenând margini,
Se risipește din steaua pe care o urmărește.

Acolo înot și visez maluri peste care seceta
Golului apei care își dorește a fi băută
Înmugurește din setea care inundă
Trupul meu dislocat în undă.