Căldura acelei nopți
ce se freca de ziduri
ca o pisică scotocind
tomberoanele pline
de rămășițele viselor noastre
deasupra
indiferentă și oarbă
la orice insinuare
stagna luna
orașul mirosea mov și fierbinte

răceala dimineții
alunecând peste cearșafuri
ca un urs polar pe o banchiză de gheață
singurătatea are gustul cafelei uitate
alaltăieri pe masa din colț a livingului
imposibil să verși un suflet prea plin
într-unul gol de orice speranță
niciun vis nu se aseamănă cu altul
nicio realitate amară nu se bea până la fund
ca o cafea neagră
și rece