se odihnește timpul pe o semiramidă,
ghirlanda cu crini îi atârnă la gât,
se înalță în lumină speranța mea timidă,
dar și sufletul care prin noroi s-a târât.

m-am născut ca fluturul dintr-o omidă,
aripile libertății din cuvânt au izvorât,
din tăceri de piatră clădesc o piramidă,
pentru zeul morții de tot omul pârât.

am îngropat tristețea sub o pălămidă,
să nu mai știu de veacul nebulos, urât,
fiecare gând e ca o cărămidă,
în care frici nebune am zăvorât.

se odihnește timpul pe o semiramidă,
în spiritul meu din soare pogorât.