Negru este cerul – negură văpaie;
Norii de cenușă, groși, îl cotropesc,
Cu albastrul palid aspru se-ntretaie
Încrustând tavanul domului ceresc.

Liniștea se-ntinde până peste poate,
E-o tăcere cruntă de-nceput de lume;
Revărsate-amarnic peste tot și toate,
Lupte-ncremenite par să se consume;

Dar, din depărtare, de la răsărit,
Griuri destrămate-n scânteieri de gheață
Prind să se ridice spre cerul ciobit –
Galbenă fâșie, leneșă, se-nalță.

Fără adiere, nori se disipează,
Bolta se răsfiră-n vis de trandafir,
Se răsfrânge tandru peste clipa trează,
Din zenitul roșu până la nadir;

Două aripi negre fâlfâie spre soare,
Vin ca de niciunde, către nord purtate;
Le urmează alte pete călătoare
Ce se-ndreaptă aievea înspre libertate.

O lumină blândă tot îmbrățișează,
Ciob de lună clară-n asfințit domnește
Și-n văzduhul rece încă mai veghează,
Dar orașul iarăși proaspăt se trezește;

Bezna și tăcerea sunt deja topite,
Este amintirea unei alte vieți,
Lumea reîncepe ușor să palpite
Repetând geneza primei dimineți.

Noiembrie 2023 (cu modificări în iunie 2024)