Mă lamentam pe un scaun, eram foarte tânără
- părul meu frumos și cred, mireasă brună, încă eram al tău -
păsările intrau pe fereastra deschisă și mă deranjau
dacă în portofel țin și acum lacrimi, ca pe niște perle lunguiețe
opal
o să mi le culeg și o să mă duc să cumpăr struguri albi și
steluțe și ștrasuri pentru picioarele mele
subțire,
cu ele
cu sclipici auriu și o să mi le lipesc steluțele plus parfum
la os,
în femur,
de picioare, ca ele să continue să lucească
desculțe picioarele mele aidoma ca fluierele fluide
e un fel de noimă în singurătate un fel de sticlă de lapte
în care nu mai cad, ierii`-toantă, dacă în fața mea este o groapă
iar vecinul îmi cere sticla de lapte
nu cad, nu îmi cere să cad
tu acela pe care te visez și nu te-am întâlnit niciodată
probabil dragostea este ceva imaginar și temporar
un fel de boală
ireversibilă
l-am iubit...
este un fel de pilulă unilaterală, un fel de tratament bizar
cu paracetamol, care la un moment dat încetează, fără conjuncție
zer și răsplătiri, tonterie
ca un fel de hipnoză conștientizată din care realitățile
îți dau să muști și tu și apoi dai totul afară, lac vomitiv
la fel ca și visul, doctore...
cineva îți răpune în mod simbolic și pielea
până când ea se scurge semilichidă vezi ceva nenatural te apropii de ferestre
nu o să mă duc la spitalul de corduri semi să îmi vindece inima pentru că
inima mea este întreagă pusă în piept știe foarte bine să pulseze
să iubească, nu ca a ta
dacă, sub capul meu, este negru, ochi și gene-alungite și triste alungă, atunci, părăsirile trecutului
până înapoi pe fereastră, ies negre și de gris gri, lepăd gene gri sacadat
e un fel de noimă, în toate,
real
rochia de bal aparține aristocrației, nu prezentului
e un fel de dezordine sociologică un fel de anarhie
care începe imediat ce încep să învârt cheile de la ușă
mă uit pe culoar, ieșită din incinta în care am închistat vise
speranțe deșarte și pulsații
și îmi pare că sunt pisici nevinovate care trec pe culoar, albe...

îți seamănă, pisica albă ești tu.