din norii negrii
storși de vânt
se scutură și noaptea
peste lume
lumea adormită ca o
frumoasă ce nu poate
fi trezită
pădurea
bat toba să alung
din somn balauri
cu șapte capete
și boturi fără număr
mușcând din trupul
fraged al vieții
sfârtecând orele care
țipă însângerate
eu mă alung din somnul
greu
gonesc cu stelele încâlcite
în plete
și vreau să prind un
tren ce a trecut ca prin
tunel prin mine
și m-a călcat pe visuri
și pe suflet.