Ciclopul mă privește cu un ochi,
Să-mi scuip în sân ca să nu îl deochi,
Apoi pe sub mustăți surâde,
De-ți vine chiar a hohoti și-a râde.

Stă într-o magazie pentru grâu,
Dar fără grâu, c-un șoricel molâu
Și îmi mănâncă seara din grădină,
Roșii, ardei și flori cu rădăcină.

Ciclopul e înalt cât o prăjină,
Doarme ziua, cât afară e lumină
Și umblă noaptea cu lanterna-n dinți
După copiii ce n-ascultă de părinți.

Dimineața are chef de sfadă,
Mănâncă pere, mere, din livadă,
Și caută furnici prin mușuroi,
Pe care le înghite cu trifoi.

I-am zis: nu mai umbla ca un turbat,
C-o să te bată oamenii din sat,
Fiindcă sperii copiii când e lună plină,
Și mănânci florile cu rădăcină!

El se preface că nu mă aude,
Scoate din sân miriapode, sute,
Și le dă drumul la mine în casă,
Ca să mă sperii și să sar pe masă,

Iar el să intre, pășind ca un boier,
Și să ia toată brânza din frigider,
Friptura din cuptor și-o prăjitură,
Și-un kil de vin că-i place băutura.

Oftez și mai bine îl las în pace,
Cu șoricelul Jerry să se joace,
Poate până la urmă o să plece,
Că uite timpul trece, trece, trece.