Povestim... povestim... povestim
datorită acestei iubiri de învățătură.
Am o pălărie care vorbește prostii și se crede prea sus pe scăfârlie, e fierbinte, fiartă de focul solar.
Mă frige pe fruntea lată ca o coroană de spini.
Povestim... povestim din cauza nămolului cald de la vulcanii noroioși, și sulfuroși, și veroși,
povestim transpirați și pufoși despre plăcerea de a sta înțepați de trandafiri roșii, îmbujorați de amor, ba de dor, ba de năpastă.
Pălăria e în flăcări ca o lumânare voodoo care arde odată cu ideile noastre,
aprinsă de o putere ostilă care a furat soarele și luna.
Se scurg valurile ca apa peste fierul încins,
ca o fiertură ce solidifică lava,
ca o pană de fenix pentru prometeu,
ca o bazaconie în bazarul viselor mele teatrale, și doare.
Am văzut floarea spinoasă cum străpunge în piele.
Am auzit cum se comprimă timpul în fire de nisip.
Am văzut sânge pe tabloul negenerației.
Am auzit rafalele cu slipknot-ul lor cu tot.
Am povestit năpasta acestor fotografii decompensate.
Am auzit mugetul de durere al personajelor cubice.
Am văzut lumea utopică din videogame-ul 2d.
Și povestea m-a rupt în bucăți de bârfe până la lacrimi.
Povestim despre numele trandafirului care m-a julit pe frunte,
un fault tehnic la finalul celor 90 de minute cu realitatea, povestim... povestim...