Un pas spre valea trecută,
O viață neconcepută.
Mă poartă, culcată în palma ta
și mă aruncă în prapastia infinită;
În rece.

Cuvintele tale
Trec neascultate
și mă întreb oare e o iluzie?
Oare e iubirea stoarsă de mâinile aspre
Ce ating pamânt și nu răcesc sub umbra ta?

De ce nu dor pietrele ce îmi lasă urme
când înaintez spre tine?
Dar vântul ce ar trebui să îmi lase plete dulci
Își ascute suferința în ochii mei,
mult mai sărați decât apa ce îmi pătrunde în buzunare.

Cum ar fi să întind
sperând că o să mă prinzi
și o să mă învârți sub lumina din spatele casei;
Pe o melodie din ce în ce mai agitată
Să îți simt ochii pătrunzând linia gâtului
Să îți simt mâna pe coapsă
sub priviri necunoscute, dar similare;
Fără să mă tem de acuzații
Fără să simt apropierea unui sfârșit?

Și cad.
Mă răsucesc printre privirile tale infinite,
înghet, e mult prea frig.
Spune-mi, cântă-mi
cum era când m-ai cunoscut,
Cum era când, odată, nu de mult, zburam?