sunt liberi în fața verbelor
psihoza identității veșnice
nu-i face mai triști,
se aprind ca un foc de artificii
și ard în jurul obsesiilor,
la un pahar de băutură recreează universul
pe care par să-l scoată din buzunare
mușcă cu invidie din ghergheful
lumii vegetale,
aruncă urina în flori
dar nasc libertate,
din plictiseală se și sinucid
când le poposește în piept soarele
sunt veseli
ca și când acesta le-ar cere
să le intre în sufletul deschis ca o rană,
schimbă între ei cărți poștale
de parcă ar schimba identități
să șteargă povara singurătății.