Ce haină pregătesc gândurilor mele,
căci goale ascund rușinate păcatul primilor oameni?

Mă îndrept spre nord, spre polul nord.
Cuvintele se înlănțuie ușor și încețoșat,
lumini opace se-ntrevăd ca o tenebroasă chemare,
un cântec de bufniță,
un dor ce nu se lasă rostit,
țesut încâlcit.
În umbra lunii gândurile sclipesc pe zăpadă.

O iau spre sud, spre polul evident însorit.
Gândurile-s pe jumate goale,
cântă visceral, mișcă voluptos, ca dansatoarele arabe
îl ispitesc pe Dumnezeul liniștit.

Deschid ferestrele și văd
al treilea pol
mai nord decât nordic,
mai sud decât sudic,
polul urban
lipit în coasta lui Adam cu adezivi poliuretanici și ciment.
Strident cartezian, vernacular obscur
refrigerează târziu în noapte dimineți agrare.
Trezit întors pe dos înfuleca frugal stolul
de gânduri feliat subțire.
La prânz se salivează în câinele fierbinte,
iar mai pe seara se scrie în gustul
șaormei cu de toate.

Poftiți costumul, mă surprinde croitorul năimit,
mai sudic decât sud,
mai nordic decât nord,
puțin pătat, dar … vă rog nu vă supărați,
e doar timbrul cuantic, lipicios și-înnegurat
ca smoala din asfaltul cald turnat!