Când priveam prin lentilele mărite la foc deschis,
În mireasma lui mai din ea creșteau nuferi.
Am radiografiat-o peste vară într-un laborator închis
Și am văzut cum din pielea ei răsăreau cu țepi mari
trei ienuperi.

Dacă ploile au mai spălat coasta mea din lemn de tei,
Apele au măturat în strigătul lor tot pământul cel bun
Peste văi și au crescut din spinarea ei patruzeci de miei,
Spini, cinzeacă de Bohotin, țigări de foi
și mult fum.

De aceea, pentru că durea amar surâsul ei ca
mătrăguna înverzită !

În consecință, aparatele de măsură nu au reușit nici acum
Să determine în spectrograf precis poziția ciorapilor în casă,
Umblă de nebuni prin spațiu și stau desperecheați în drum,
O mie de fizicieni s-au căznit să înțeleagă, dar au zis:
dragă, lasă!

Dar uimitor cum stă în mine în multe locuri deodată
O tufă mare de trandafir întrepătruns cu rozele-n spini
Și merită să-ți zdrelești toți atomii ca să te bucuri electrostatic
De mireasmă când înflorește la foc domol, serafic în zâmbetu-i
de dimineață.