În vis eram o stea căzătoare
(lumea era legată port-cu-port
pe o singură mare...).


Lumina vibra,
se mişca necontenit -
căderea
ne
în
tre
rup
tă
şi, într-un fel, eliberatoare,
părea un strigăt fără sfârşit!

Sufletul,
ca o minge de foc strălucind,
se rostogolea -
aerul era crud
şi în roşu-albastru, praful cosmic din jur
se-aprindea...

Dimineaţa
port-cu-port flăcările nopţii s-au stins.
Am ascultat căderea lor tot mai depărtată
şi am văzut luminile cum pier...

- o zi întreagă m-am gândit apoi,
de ce cad stelele din cer ...
şi pier?