Augusta jucărie a copilăriei
mă ajută să (re)cunosc chipul verde al timpului,
primăvara continuă a vieţii,
lumina locuind totdeauna în preajmă,
dorinţa
şi nevoia de a construi lumi
cu care să te confrunţi.

Cine aleargă voiniceşte şi liber
pe căluţul neînfricoşat
trece uşor toate dealurile nostalgiei,
ale durerilor care îi tin calea;
teama de ce i s-ar putea întâmpla -
lasă în urmă stările de nelinişte,
greaţa şi ura. Laşi în urmă
spaima diferenţelor mari
dintre tine şi zmei!

Căluţul de lemn nu este o simplă jucărie.
Se leagănă neîncetat,
se încovoaie, îşi ia avânt
şi trece mereu mai departe.

O lume fantastică se deschide înăuntrul realului
şi tărâmul de basm
îşi aşterne iarba vindecătoare în calea
drumeţilor.

Am fost cândva eroii lui
şi dealurile lumilor fantastice păreau fără sfârşit.
Azi îl privim miraţi. Înţelegem atât de târziu.
Îl privim din aceeaşi (şi totuşi altă) realitate.
Căluţul de lemn pendulează încet şi fidel
dintr-o lume reală,
într-una imaginară.

El trăieşte de parcă nu ar muri niciodată.
Utopiile lui înfruntă curajos
Distopiile lumii de acum.

Astăzi călătoria fiecăruia are un contur precis.
E vremea când ni se face dor netămăduit
de culorile strălucitoare ale visului
ascunse tainic
în murgul sălbatic de lemn.