agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-07-23 | |
Glas de vioară vindecătoare mă-ncearcă
Îmi pare că este un bărbat lângă mine Un bărbat Îmi dă litrul de vin, cărțile sunt pe masă cu fața spre lună Să îndemn fetița aceasta bolnavă, din bar Pe părul meu alb mai stăruie o luminiță Pesemne, vindecătoarea a ieșit afară din lume Vindecătoare scumpă la privit, dragostea mea cea bună, Afară din sinele rănit ca un pescăruș...! Afară, doar un vapor, pleacă spre Italia să ducă vindecătoarea departe Cine ești? A cui ești? Sunt noul vapor, eu sunt, nu îmi vedeți pletele albe cu negru Sunt doar un mag Sunt o vindecătoare Merg spre noua viață din Deltă, vreau să fiu pelicanul perfect Merg înspre Sud, puțin Apoi mă întorc. Sunt Naii De aceea cred nu mai stau, sunt stalactite, acum, pe faleză și mă mulțumește, e mai frig În mâini, mai ieri țineam plantele uscate pentru ceai Dar, mai bun e ceaiul negru Nu vi se pare? Drumul mătăsii aduce mirodenii și parfum de esență sauvage De asta, cred plec, pentru că sunt supărată... Să ieșim, să ieșim, din acest local de aproape de doc Să ieșim și să punem pasul pe apă Ca Iisus Cristos Dedesubt, este, parcă, pește, dar el niciodată nu spune mai nimic Peștele nu spune, niciodată, nimic Zbiară de fapt, în scoică, la vindecătoare, la fetița cu buclele galbene Eram eu, acum patruzeci sau cincizeci de ani Nu vi se pare Ce vi se mai pare Rochița cu buline nu îl mai crede, de ieri, pe Ghiță Că e mai răcoare, afară, ce spune, în ziar... Sunt stalactite pe proră Ce vă spune aceasta, nu o să plecăm astăzi, însă nici mâine E un soi de lâncezeală, probabil, de la cărțile de pe masă Cine le citește, astăzi, cine le citește, care femeie ușoară Și eu sunt ușoară, nu o să îmi fie prea grele tălpile drept pe punte Iar luna e din nou aurită Talpa ușoară... ușoară... Nu o să îmi fie greu să plec, din oraș. Plecăm în Italia, oameni buni, sau tot mai mult către răsărit Se spune că soarele răsare chiar mâine Îi credeți? Poate, noaptea aceasta nu e niciun soare, deci nici o stea, numai nori Și totuși lampioanele sunt drăgălașe Părul meu pare din nou încrețit și aurit și buclele femeii sunt aproape sonore Nu vi se pare Atât de multă tinerețe, în oase Încât oasele zbiară și se strâng înspre carne Mi se pare că fac dragoste, oasele, sunt împărțită cu viața și moartea într-un lampion ciudat Sunt pisici care mă trag de picioare cu ghearele, pisici albe Tobele bat lângă Biserică să scoată oameni afară Sonorizează tămâia și paharele cu țuică Sau pe Maggie Aprilie își pune florile din castan pe tâmplele umede, te iubesc! Te iubesc, pleacă, te iubesc! Ce e? Cine ești? Numai Noiembrie te răpește la noapte, îmi spune pisica albă căscând Și atunci? Ce vrei, cine sunteți dumneavoastră, domnule T.? Și de ce opriți vaporul, cu mâna? Unde e sufletul meu, de ce îl opriți cu o mână? Se aud fluierele, Fularele sus, Fluierele să iasă în oraș după omul urmat de șoarecii care se tem de apă Și femeia se teme, din nou, de bărbat Oamenii ies din case să vadă ce este Ce este, măi Graurul lui nimeni care nu pricepe taina cuibarului Ale naibii găini, ne fac sutră și masă Ce ești, găină...? Nu ai priceput din viața aceasta nimic. De pe deal, coboară o sută de oi de rasă, cu câinele după ei, după ciobani... Ea este mereu tot la fel ca și ieri. Ce faci, plângi? Plângi, ce faci?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate