Lasă-mă să dorm la marginea umbrei
Lângă ultima parte a ființei din mine unde
Toate fulgerele se întind ca intestine
Curcubeie de strălucitoare rubine,
Coapse vălurite de văi anodine!

Zvâcniri ale aripilor care lovesc în orizonturi
Căutând adâncuri de deveniri din care va să revină
Ca îndepărtări de îndepărtare ale altor desăvârșiri
Din alte firi întâmplător asemănătoare
Luminilor întinse peste ruină.

Te rog, mă lasă să dorm la marginea umbrei!
În ființa ei unde să stau ca înfiripare!

Să mă așez în gândul nenăscut ce va fi mâine
Și va deveni odată cu răsăritul o înserare
A altei nedesăvârșite margini unde
Mă voi împlini din înființare.