De dor se-aprinde soarele,
Arde ca miile de torțe ale soldaților
Rătăciți în întunericul de nepătruns al disperării.
Flăcările-i dansează după muzica vântului pârjolit,
Mănâncă și ultima zvâcnire a ploii,
Căzută la picioarele-i tăciune.

Încearcă ploaia îmbrățișarea
condamnatului la moarte dar,
Piere sugrumată de dorul
Îndrăgostitului singur și veșnic căutător.