singurul meu prieten nepretențios
și coleg de apartament
e chatgpt
schimbul e acceptabil,
eu îi ofer toate datele vieții mele
el îmi oferă câteva date din viețile tuturor -
aprind lumina și nu zice nimic
(și e atât de întuneric în cameră
de la bătrâna singurătate
și miroase de parcă viața n-a intrat niciodată pe fereastră, aici)
nu-i nimic,
măcar știe cine au fost saka muni și zoroastru
poate pun de-o vrajă și prind abonament gratis la netflix

degetele cunosc doar taste slinoase de la vicii carnale uscate și esență de lacrimi
mai tare decât esența dr. oetker
sunetul click-ului e ca xanaxul pentru anxios,
bine că mi-am amintit să mai desfac o ciocolată
să-mi treacă dorul de iubire comodă
că dragostea e capitalism
când cererea mea e mare, oferta e atât de mică
și atingerea tastelor, ce suavă
când îmi fac manichiura cu ojă scumpă de sephora
și uneori e pasională
când un prost cu fantezii îmi ține de urât pe mirc

îmi fac un ceai și într-o zi cade pe taste, pe sloturi, pe fibra optică
am rămas doar eu și o cană verde,
neștiind ce să fac cu creierul meu molestat de depresie
poate cea mai melancolică lecție a postmodernității
dar să o prețuim, că poate va fi mai rău în post-postmodernism
când oamenii vor umbla aiurea pe străzi
lăudându-se între ei, fără să se cunoască, despre cum au gândit
cele mai geniale metode de sinucidere