agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-18 | |
traversez bulevarde, cimitire
și aerul londrei e o existență de spital invizibil, în care n-am mai fost niciodată o cușcă în care te gândești la cât îți e de frică de pata de igrasie dintr-un colț, nici nu știi ce e ieșită din perete, cocoșată, fără gingii - își biciuiește cordonul ombilical de asfalt, pe ritm de gloomy sunday parcă pregătită să mă bage înapoi în pântecul ei nicăieri nu am găsit un pahar de aer cu acarieni familiari să miroasă măcar a haine ude, ori a crize de nervi nici măcar tristețea unei ciocolate cu staniol dintr-un magazin românesc sunt într-un oraș nepăsător, în care un colț de stradă e atins de milioane de pași pe minut, ca o femeie traumatizată care face sex pe bani nu vrea să știe ce dureri ai, ba chiar îți mototolește pantalonii ca pe o cârpă și ți-i împinge în piept, urlând să pleci închizând ușa și mă așteaptă atâția bărbați virtuali cărora le-am promis că ne vom întâlni în orașul ăsta ca o biserică satanică unde întâlnirile sunt niște licitații obscure în care găsești prețuri de nimic și nu descoperi vreodată ceva autentic, unul mi-a zâmbit cu dinții atât de albi încât tremurul din corp plângea cu sete de liniște mi-aducea aminte de cine trebuie să fiu ca să nu aibă coșmaruri la noapte își holba ochii ca și când voia să impresioneze să se adâncească tot mai mult cu înțelesuri mincinoase erau două puțuri proaspăt săpate în care îmi vărsam găleți de sânge, în gând de la oarecare sinucise speranțe de apartenență unul mi-a sărutat mâna, avea pleoapele moi, acoperind pe jumătate privirea lui Hades când recită poeme erotice cu retine în care timpul se clătea încet cu grade înalte de alcool și poveștile lui despre familia de imigranți rătăceau râuri pe sub tâmplele mele, unde preoții scaldau cruci de bobotează și uneori simțeam în gât nisipul în care se juca atunci când era mic devenise rutină să mă hipnotizez cu inutilitate doar să mai simt ceva
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate