scot din cufărul cu vechituri,
tinerețea cu rochia de mireasă,
să uit de bătrânețea cu încurcături,
să-mi râdă iar viața dulce, spumoasă.

îmi plânge dorul îndrăgostit de vară,
amintirile toate s-au îngălbenit,
mi-e greu să car a timpului povară,
cu norii grei răsfirați în zenit.

aș vrea să trec din agonie la extaz,
dar povara crucii mă înconvoaie,
zi după zi șterg lacrimi pe obraz,
din ploaia ochilor țâșnesc șuvoaie.

aș vrea să fiu manechin într-o vitrină
mereu tânără gătită cu lumina divină.