Ah, lumina aceasta, blând răsărit de Eden,
prin care a trecut ceva vreme,
lumina aceasta în care se ascund lumi
suprapuse - în ea respiră un relief ascuns,
detaliile lui înfloresc atât de libere şi orgolioase,
încât sub ele nu se mai văd
ideile nealterate ale primului cuvânt.

În lumina aceasta îmi trebuie mai multă vreme
ca să-i despart din mine pe Cain şi Abel
înainte să cadă sângele din trup,
înainte să cadă cutitul suferintei în inima lumii, . .
înainte să plângă lumina
spre însingurarea fiecărui apus.

În lumina aceasta
îmi trebuie mult mai multă vreme
ca să înţeleg cine am fost atunci, la izvoare,
când cartea zilei abia s-a deschis.

Ca să înţeleg ce am făcut în prima mea istorie,
să înţeleg cine am fost de fapt, Cain sau Abel,
binele sau răul,
frica sau bucuria,
minciuna sau adevărul iubirii,
surâsul sau geamătul,
crima sau îmbrăţişarea.
Eu sunt Cain şi Abel -
lupta continuă în blânda lumină de Eden
în care vremea trece liberă şi orgolioasă
până la înroşirea sângelui din apus.