Pribeag pe cerul prea deschis
Mă înveleam cu norii albi
Ce năvălesc cu graba de a plânge
Un om sărac ce zace mort
Pe campul poleit cu iarbă
Închină dor la sfinții ce nu vin
Să îl slăvească doar pe el
Dau roți în cer și caut momentul
În care carnea se le pudre
Așa aștept ca ceas inert
Să mă trezească din lumină