Iar firul Ariadnei este negru
Eu rup din mine os dormit în sânge
Nădejde-n întunericul integru
Şi ploaia încă-n pielea ta înfrânge.

Cerneala nopţii spune zis cu frică
E-un câine care tremură şi latră
Şi de lumină pasărea îmi strică
Pe-a mea şoptire-n vals ce-i idolatră.

Rămân al nopţii, zilei, amândouă
Ce iscă draci de linişte fecunzi
Tot plouă, mamă, plouă, plouă, plouă
Genunchii tăi de rugă de-ţi sunt scunzi.

Speranţa de-a muri în toate cele
Rămasă tot de fi-va în pământuri
Având la creştet drumul să te spele
Şi plânsul rece ce sub nori îl vânturi.