lumînările mele ard cu flăcări de sîrmă încinsă
și se agață de pereți să dezorganizeze întunericul
uite că ling și eu străzile, beau din bălți să sting luna
care îmi apasă singurătatea

în carnea mea venele sunt un fel de trompete prin care urlă durerea
și lipsa ta, sunt catifelat de nesomn și stau în respirația unui gaz otrăvitor
care mă face să nu mă mai tem de mine și să simt
că te dărîmi pe mine ca o clădire întîrziată

să fii pentru mine o boală de nervi din care nu vreau să mai ies
și să mă sinucid cu tine prin moarte naturală, să fii noul gust al otrăvii
să-mi pătrundă iubirea prin înserarea gurii
să port pe mine doar îmbrățișările tale, ca la o prezentare de modă.