Am golit din irisul ochiului tău pupila
Si din el am făcut un colac de salvare.

Azi, când stau pe malul mării, îl țin
În mână ca pe o pană de soare
A cărei umbră, fără să știu,
Aștept să îmi zboare.

Un pom bătrân îmi înflorește
În orizont ca răsăritul.

Lasă-mă se te mângâi ca nisipul
Purtat de vântul deșertului!

Și taci!...

Învelește-te cu pletele și,
Acolo, sus, pe stânca de unde privești
Marea visând peștii ei,
Împietrește!

Alături de tine voi alerga
Să rămân în culorile cerului
Care te împodobește.

Doar, din când în când îți voi scoate
Pupila din ochi, pentru ca din irisul lor
Să îmi fac, pentru a mă salva,
Un căprui colac.