la urechea serii cântă un cobzar,
eu beau paharul cu melancolie,
nu îmi dă liniște dorul bizar,
mă mistuie aprins ca o făclie.

stele albastre se aprind pe rând,
simt că ar vrea inima să-mi împace,
să-mi transfere lumină în fiecare gând,
să coloreze-n auriu sentimente opace.

bucuriile verii plecate-s departe,
acolo se află și a mea tinerețe,
poemele iubirii adormite-s în carte,
dar eu mai am visuri îndrăznețe.

Luna răsare voioasă pe a nopții boltă,
mă mângâie ușor cu dragostea dezinvoltă.