În lumea noastră orice gol e de umplut!

Dacă ea ar fi alt fel, într-un alt fel de necunoscut,
Și, de și atunci ar avea goluri, tot am dori
Să punem în ele un ceva mai mult!

Pentru că nu umplem lumea, ci adâncul din noi
Din care ne adâncim ei ca dintr-un cuvânt.

Golul din lume este gol al tuturor golurilor.
Noi în noi suntem golul ei nerostit.

Ea este plină, de la început,
De lumini, întuneric și de cuvânt
Și de toate celelalte goluri pe care
Visăm să le umplem din infinit.

Așa cum este ea este întreagă!

Singurul gol care o leagă
De ciutura ce vrea să o soarbă
Atârnă în privirea cu care-i scrutăm
Prea plinul fântânii unde îi dorm
Stoluri de păsări învălurite
Împietrite ca stalagmite.

Este somnul din care se întrupează ziua
În care-i vor fi înmugurite în trup
Adâncirile care îi înaintează
Din deschideri curgând.

Lumea noastră este un gol
Din glastra așezată-n fereastră
Ce privește așteptând întoarcerea noastră
Să îi adape florile cu apă albastră.