Ce-i în viața asta Omul?
Un fir de praf, un zeu, un soare?
„Ce vrei să fii?” Te întreabă Domnul
„De-ai avea lumea la picioare?”

Pe unde te-ai plimba întâi?
Ce ai vrea să vezi și să cunoști?
Ești curios cum e să fii,
Lumina o cauți printre aștri?

Sau treci de ieri și treci de azi
Și mâine iară de la capăt?
Prin clipe ce grăbit le arzi
Luminii tale ai pus capăt.

Alergi, alergi neobosit
Crezi că le poți avea pe toate!
În urmă-i timpul risipit
Pe ruine, dar tu vrei palate.

De dor, de chin și de durere
Sufletul sălbatic strigă.
Ce amar și ce plăcere!
Cu amăgiri el se alină.

Și atunci când simți că rătăcești
Și nu știi încotro s-apuci,
Cauți prin stelele cerești
Întunericul să ți-l alungi.

Dar nu în cer este răspunsul,
Nici în temple, eprubete.
Doar să urmezi firește cursul
Inimii. Și ea te învață pe îndelete.

Căci atunci când va veni
Ziua vieții cea mai lungă,
Soarele va răsări
Și va piere orice umbră!