Ardea singură luna în cer.
Ca un bob de piper pe limbă.

O priveam precum minerul lovește
În pământ și în umbră imaginând
Filonul pe care îl va străpunge.

Zbateri de aripi în sânge.

Câțiva solzi de frunză verde,
Atârnați de un vârf de creangă,
Îi acopereau partea cu care vedea
Sub streașina casei înaltul ei
Înluminat fără să ardă.

Painigini, asemenea mie, visători,
Cu ochi fără pleoape o priveau fix
Și își imaginau momentul prolix
Unde, în plase, îi vor prinde
Focul din ceru-i întins.

Azi, ca și atunci, în ochi îmi ard
Împăienjenite distanțe din humă.

Doar că luna din care mă urmăresc
Strălucitoare iluzii din solzi de frunze
Aglutinează nesfârșiri interioare.

Umbra ei ascunsă în umbra din umbră
De dincolo de adânc adânc arde
În lumina tatuată pe limbă.