Cum poți să fii atât de minunată,
În spuma mării toată învelită?
În ochii tăi doar soarele se-arată
Și florile te urmăresc grăbite.

Minune, ești născută din lumină,
Din vise și din stelele cerești,
Și te visez mereu fără de vină,
Că îmi șoptești suav că mă iubești.

Te strâng în brațe ca pe-o primăvară
Și te iubesc, la pieptul meu flămând,
Tu știi că pentru mine ești comoară
Și tot doresc sărutul tău cel blând.

Regină, eu îți jur iubire pură,
Pe viață și pe moarte neîncetat,
Mă-ntinerești mereu fără măsură
Și mă cuprinzi cu sufletul curat.

Floare de măr, cu glasul ca o șoaptă,
Când luna se aprinde îmi zâmbești,
Iubita mea, cu liliac la poartă
Și cu odaia plină de povești.

Să ne oprim o clipă cât o viață
Și să ne cununăm sub porți de lut,
Să ne unim destinele-n speranță,
Și viața să o luăm de la-nceput.

Cum poți să fii atât de minunată
Și să miroși a flori de iasomie,
Când pielea ta se cere sărutată,
Cu lăcomie și cu duioșie?

Dă-mi mâna, astăzi fii a mea mireasă,
Când tufănele toamna o vestesc,
Eu prinț, tu adorata mea crăiasă,
Din suflet îți șoptesc că te iubesc.