corpul meu atipic așteptase generația z

pentru a-i ridica ceea ce eu, jumătate de secol,

nu am putut, un templu. l-am mințit folosindu-mă de preceptele

lansate de profesorul obertainer pe care le interpretam spontan

la căști de maci roșii și cu o acadea cu mescalină în colțul gurii,

iar acum mă simțeam kojak dar mai mult docteur justice, anticipând

noile reforme corporatiste ale doctorului procust, medic de sat, mare

consumator de mere roșii, comando pentru trupul meu

reinterpretat, prin decret la dispoziția diletanților, prea banal

de împăiat, de prost gust pentru belit și cambrat în rigor mortis

cât să sugereze un scotty pippen semnând un contract

uriaș și nu în cele din urmă sezonal, de afișat la poartă

de noaptea tuturor sfinților, cu buhuhu prelung la lună șuie

dintr-un difuzor dislocat toracal. acum că văd în spațiu, spune-mi,

ce rău aș putea să îți fac ție, corp momentan delict, în curând

comun, și probabil niciodată astral pentru ca mie să îmi mai

fie o vreme liniștitor de bine?