noapte-nstelată,
luceferii tremură-n
învăluiri de ape;
vârtejuri sclipitoare de lumină
deschid portaluri,
ducând departe
dorințe amăgitoare.

frunzele, într-un dans nebun,
sunt luate de vânt;
ploaia slavei deșarte scutură merii;
oamenii dezorientați aleargă
de colo-colo,
identificându-se fiecare
cu un gând anume.

confuzia, haosul și minciuna-
la fel ca putregaiul alb,
afectează mustul vieții.
hrăpăreții, impostorii și semănătorii de vrajbă
culeg satisfăcuți,
prin plantații de viță de vie,
roadele războaielor.

în seara asta de octombrie,
dealurile
par coviltire retro-futuriste.
ciorile- cu penele din bronz și fier,
croncăne la ferestre.
siluete stranii- desprinse dintr-un copac roșu-rugină,
scutură norii, de un albastru spre galben catifelat.

luna coboară lin pe scara lui Iacob;
durerile-s amorțite de zgomotul obuzelor;
tilincile plâng la margini de ceruri;
valurile-n cercuri duc în adâncuri
coșmarul singurătății.
ocrotiți de Măicuța Domnului,
copiii dorm liniștiți.