În pieptul meu locuiește o sirenă tăcută
Un fel de știmă grozavă cu solzi și cu oase prea groase, bătătorite
Atunci tamburinele să sune și inelele și brățările de la picioare
Susura-vor...
Personajele au tăcut și dragostea este mută ca o fetiță
Care pășește ghicindu-și picioarele și urmele pe care și le așează în față în noapte
Un fel de flaut, dinspre sate, să se audă cum susură
Și nu păstorii să cânte
Ci mersul...
Despre fața ei neagră despre ochii ei negri
La izvor în sat nu mai era nimeni doar luna cea neagră strălucea
Mergătoare
Și atunci ce să îți spun, pune, mai repede, găleata prea mare în fântână
Pentru că apa se tulbură foarte repede
Iar tu ești mică...
O secundă ea a clipit luna s-a făcut din nou galbenă
Și apa sfințită se sfințea încă o dată
Să nu bei de aici, coboară și mâine în sat, căci va fi trecut Sâmbătă
Ea nu a zis `nimică
Bolești nu bolești boala a trecut prin dragoste ca printr-o pâclă vindecătoare
Ea nu a zis `nimică...
În pieptul tău locuiește o sirenă tăcută
Așa că taci, ambulanțele au trecut de dimineață și
Nu te-au găsit, căci ești vie, și tu.