că nu are balustradă și mai dă un alergător peste tine
nici nu-ți dai seama că ești
cu picioarele în două bălți
în care sunt închise visele tale bune dar și alea rele

și ceapa e dulce ca o femeie care te face să rîzi
pe lîngă ce te face cu adevărat să plîngi
îmbraci dragostea ca pe un tricou pe care de fapt ți l-ai tatua
și l-ai dezbrăca din cuțit

supraviețuiești de parcă ai muri alergînd
și cineva îți șoptește la ureche că toată frumusețea e adevărată
dar tu ai păianjeni pe ochi și pe mîini
nici măcar nu poți cădea în prăpastie, ești ca o frunză în vînt

nici nu te ții de viață, ceasul arată că ai pierdut deja una
dar mai sunt două care te spintecă
în genul în care ți s-au certat picioarele și fiecare își face viața lui
și te sufoci cînd mîinile îți vor trupul și inima sufletul

nici măcar nu știi să cazi pentru o moarte frumoasă
te duce viitorul pe targă
dacă ai evadat vreodată din ceva, atunci e din propria fericire
dacă ai avea un simț al frumosului, te-ai căsători cu un glonte

sau cu un munte suficient de ciudat
să crească invers în sîngele tău, un fel de aisberg
de care se izbește toată realitatea și se duce dracului
ca tu să ai ochii goi ca două țevi de pușcă pentru o lună beată

iubito, pielea se vomită singură de pe mine fără îmbrățișări
mi-e și teamă și să adorm, dacă mi se ating dinții mă aprind
și ard ca răsăritul în fața geamului tău
pe nesărutate.