Andrei,

acum visez norii din pluș
și patul tău de spital ce atinge ploaia captivă
între ferestre
nu mai știu nimic despre tine
dacă brațele tale și-au deschis din frumusețea neprihănită a zorilor
iar acum fire înjunghiate cu lumină încep nemilos să lovească

să nu vorbim despre durere, căci durerea e un subiect tabu ce contaminează psihicul nostru cu un fel de spaimă la care nu am aflat sfârșit

cumva
mâinile acestea luminoase plutesc și pe întuneric

un minunat oraș înflorește într-o retină ascunsă sub munți sterili de pansament cald

iar eu
mă descompun până se face cu adevărat liniște
căci știu că numai așa pot să supraviețuiesc.




Photo credits: Kir Kirichenko, Pinterest.