agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-10-11 | |
plimbările noastre prin fața Cazinoului
aveau ceva din poveștile lui Borges când îmi descriai o lume pe care nu o trăisem dar o reconstruiam în creierul meu te vedeam cum jucai la ruletă râdeai chiar dacă pierdeai ca și cum prezentul era cea mai mare bogăție te vedem cum beai Martini cu prietena ta gesturile tale elegante și precise nu lăsau loc de nicio ezitare și viața nu putea să te surprindă te vedeam cum dansai înconjurată de bărbați care te visau și doar cu o privire jucăușă îi făceai să creadă că ar fi putut fi fericiți cu tine era misterul din ochii tăi căprui așteptai un vapor în port sau erai pregătită pentru toate furtunile vieții și îmi imaginam că erai cel mai curajos marinar era zâmbetul tău generos și în același timp nu oferea decât iluzii pentru cei care credeau în el fără să asculte poveștile tale pentru că îți plăcea să vorbești mult tu ar fi trebuit să scrii despre viețile noastre să le ții în mâna ta și să ne înveți să dansăm când totul se scufundă și să râdem când suntem fără speranțe și să nu renunțăm niciodată pentru că doar cei morți nu mai au soluții în paturile lor de pământ și să urlăm în mijlocul mării unde suntem mai aproape de cer dar mai departe de oameni ca marinarii care depășesc orice furtună și zăresc primul port spre care îi poartă adierea liniștită ce se așterne pe mare după cei mai puternici curenți am învățat de la tine să povestesc viețile altora dar n-am învățat să trăiesc viața mea cu energia ta poate pentru că m-ai protejat de toate furtunile și am crezut mereu că împreună vom naviga spre toate porturile
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate