asemeni amiezii rupând
din viață ore
eu rup păsării zborul
și-l cobor în mine
să zbori peste toate
să te izbești de cer
până se deschide
ca o ușă forțată
să intri prin efracție
în viață
să te mânjești cu norii
negrii ca niște stafii
alunecând pe cer
ochiul mea deschis
înăuntru
cotrobăie prin
măruntaiele clipelor
despicate ca niște cadavre
la autopsie
până la urmă a trăi
înseamnă a te culege
pe tine din tine
și a te arunca în
vâltoarea realității
nimic nu e mai viu
nimic nu e
decât nimicul cărând
în spate viața
ca pe un sac cu timp.