A umple rază-i stelelor juneţe
De haos când se vindecă la poale
Şi au cămăşi de patimă ce-s goale
O cruce fără lacrimi să înveţe.

Şi au lumini de frig iscând petale
În floarea lor ajunsă-n bătrâneţe
Pe cerul nost* privirea să îngheţe
Un abur ce din ele curge moale.

Iar luna, lor a slăvilor surată
Cu-argint pământul nopţilor mânjind
În piele fără straie se arată.

Stau singur lângă om, mă duce-un jind
Spre moartea care-i traiului erată
Pe vatra de vecie răni prăjind.