Gândind la ce mi-ai strigat aseară,
Vina mă străpunge ca o gheară.
În urmă privesc la ce-a mai rămas
Și văd c-am construit doar un zid fals.

Și-acum ajung din nou în acest pas:
Când plâng, căci sufletul mi-e ars;
Când văd că ce știam e incorect
Și ce-am simțit e un sistem defect.

Când parcă nu mă mai cunosc;
Nu știu nici cine sunt, nici cine-am fost.
Din rană în rană cu-n suflet zdrobit,
Plâng acum pentru tot ce am greșit.

Și plâng de nervi și plâng de amar dor,
Cândva voi sparge acest trist decor.
Iluzia mă ține strâns în lanț,
Glasu-mi stins în rugăciune înalț:

În adevăr să văd, s-aud, să simt,
În calea-mi bucuria s-o ating;
Să pot să ies din densa ceață,
Să văd drumul prin pădurea deasă.