Am uitat să zbor!
Însă mai dau din aripi.

Ca și cum aș ciupi
Corzi de harpe, de chitare,
De viorii și alte alăute care
Vibrează și, din ființa lor,
Mă înalță cu înfiorare.

Care mă smulg din mine
Și mă aruncă în adâncul adânc
Ale interioarelor zvâcnirii din pământ.

Mi se ofilește retina.

Un buchet de flori așezat
La piatra de la mormânt.

În pupilă, din parfumul lor îmbumbiat,
Ca o grimasă se preface-o feștilă
Care își zbate umbra golind-o
Din lumină curgând.