Am dormit bine numai când
ca o pisică gândeam.

Aflam cele mai bune stări
și contorsionări prin care
mă cățăram între ramuri
spre a le adăuga paseri
din lumini ce în gând
creșteau așteptând
nemurirea.

Peste coama clădirii
unde stoluri de porumbei
își risipesc, precum norii,
din zbor perdele de ploi,
visam că devin stea
căreia în carne
îi viermuia
lucirea.

Împărțind căderi, arzând
din propria lumină,
întinderi adună.

În fereastră
o pisică privea
ramuri ce așteptau
să le crească paseri.

Nesfârșite umbre de aripi
în ochii mei imaginar
se rostogoleau.

Asemenea ei, într-un adânc,
visez cum, altcândva,
mi se va împodobi
în fereastră
cu paseri
privirea.