în coșul de nuiele
fructul nu-și picură întregul
roșu-i zemos
se ascunde mai aproape de sâmbure
lângă bătăile inimii care s-au despărţit
şi caută prin trup
aromele pierdute
în fiecare cădere
desenând nervurile frunzelor
cu ale lor vise întrepătrunse

nu-i este dat să măsoare cât primește
în ochii celuilalt își cuprinde mulțumirea și
din palmele calde își face cuibul
să potolească
dorul de verdele crud

de poftă
va mai gusta din albul petală
ce-alină precum pleoapa ochiul
sub usturimea lăcrimării
pe pământ caută așternut
să fructifice