în fiecare seară când adormi
în naveta spațială,
trebuie să te ridic ușor,
să aștept o clipă să-ți așezi capul
pe umărul meu stâng,
să te ghemuiești în cuibul de brațe
ca și când te-ai pregăti
pentru somnul de o noapte polară.
fiecare seară,
acest drum de câteva clipe
și pași de mătase,
cu visele pe care ți le citesc pe față,
cu respirația ta crudă ca răsăritul
peste apa mării,
fiecare seară este un chip al raiului
unde tații sunt câteodată perne
ce-și poartă copiii prin somn.