Bulgărele a ieșit de sub frunze
Învârtindu-se alb și curat
Este cald, încă, și peste stejari se aud cântece de vrăbiuțe tăiate în două
În mica mea colibă, prea-frigul s-a dezlipit de la orologiul de ieri vechi
Mi se pare că orele băteau pe de-a-ndoaselea
Din cinci după amiaza
E acum abia patru
S-a făcut din nou Septembrie, bulgărele a luat-o la goană de sub frunze
De parcă ar fi fost numai un lanț de minune părăsitoare
Ce aveți cu aceste colibe, spun stejarii
Ce aveți cu acești stejari, spun colibele
Și apoi ninge, ninge, ninge
Cu mâna mea trag zăpadă sub mine
Și plec
Adu-mă munte sub tine, căci plec, căci plec
Ține-mă
În mine atâtea colibe se-ascund
Le acopăr cu hainele mele, sunt pădurile și colibele chiar lângă carnea mea caldă, în fierbințeală
Dorothy unde ești căci vrăjitoarele alungă bulgărele din iarnă
În inima mea, numai o simplă colibă
Două luni numai, până în iarnă,
Și pe gene îmi este atâta zăpadă, căci plec, plec, plec...
Călcâi, pe care a căzut o frunză uitată
Ce ești tu
Unde mă chemi, căci plec, plec
Punct fragil sau vârful sânului, mi-e străin, care seamănă vânt
În mine se aseamănă sentimentele unul cu altul, ca sub fântâni și sub apa lor
Care se limpezește în viață,
De curățenie,
Mi-e mintea o furtună a reîntoarcerii acasă (în lume)
Căci am plecat, plec, plec, plec...