În a şopti-n hârtii de-i piatră oarbă
Tu literelor patimă adu-le
Când miezul nopţii cântă în pendule
Şi umbra de pe-afară-i să te soarbă.

E clipa stâncă-n neclintiri destule
Lui Dumnezeu de îi atârnă-n barbă
Şi stă secunda, nemuriri să fiarbă
Sub ale cerului de-argint cagule.

În labirint de ape stea pătrunde
Şi-acolo luna unduieşte lin
Şi toată slava e vărsată-n unde.

Când norul mai astupă-acest senin
Şi raza cea lichidă se ascunde
De sus tenebre ale ploii vin.