pe altare de dor lăcrimând,
doar amintirile mai alină rănile adânci,
când timpul frământă visuri istovite,
în cumpăna vieții orfană,
precum stupul rămas fără albine.

uitând îndoiala ascunsă în mine,
îmbrac singurătatea în strai vesperal,
sipetul cu dorințe este iarăși plin
și mă învârt în cerc de neuitare.

când ploile de stele mă spală de tristețe,
iubirea mă învață ce este Paradisul,
cum înflorește lumea cu har și frumusețe.

eu n-am să las iubirea în iarnă să înghețe,
pe crengi de visuri legănate tăcut.