Pe aceeași lungime de undă,
pășim amândoi – neînfricați,
ținându-ne de mână,
cum se țin cămășile
pe firul subțire de ață,
prinse în cârlige,
când vântul le smulge,
dar nu le desparte

Pe aceeași lungime de undă,
pășim amândoi – neînfricați,
ținându-ne de mână,
cum se prind arborii-n furtună,
cu rădăcinile lor încleștate,
sfidând vijelia ce încearcă
să le despartă îmbrățișarea,
de care știe în taină doar pământul.

Pe aceeași lungime de undă,
pășim amândoi – neînfricați,
ținându-ne de mână,
cum se țin norii strâns unul de altul,
împărtășind același cer cu ploaia
care hrănește pământul.

Pe aceeași linie,
pașii noștri se întâlnesc
în tăcerea unui destin fără frică,
pentru că iubirea noastră
este o luptă împotriva vântului
ce-ar smulge cămășile
prinse-n cârlige și ar desface
îmbrățișarea unui singur trup din două ființe.