de două ori pe an
înainte de a trece pragul
îmbătrânit
al casei părinților mei
mă descalț
ei nu mai sunt
au plecat să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l invite la masă
lampa din tavan
cu sticla numărul opt
rămasă neștearsă
s-a spart nu demult

așteptările privesc nebunatic
înspre ușa întredeschisă
nu mai intră nimeni
între jaluzelele lăsate
s-au cuibărit păianjenii și privesc
înspre scările din lemn
nemăturate de multă vreme

mamă tată v-am pregătit masa

pe scaunul neocupat
va sta Dumnezeu
care ne va aduce
un buchet de trandafiri albi
din grădina de la capătul casei
fiică-mea teodora
îi va așeza într-o vază incoloră
ca lacrima pe care va scrijeli
doar două nume : Ioan și Ana

mă grăbesc acum
înspre lavița din fața porții și aștept