Speranța este ca un fel de linguriță cu miere
Pe care ți-o dau, dacă ești răcit sau dacă pe afară plouă prea tare
Cu stropi mari și foarte reci, de ”boala-Decembrie”
Îmi par niște boabe de strugure
Sunt numai boabele ploii
Ești bolnav, azi,
Nu-i nimic, muncesc eu – în ochi ai numai boli de iubire care se vindecă
Doar dacă mierea din linguriță e bună și dulce, ca o îmbrățișare
Demonstrativă
Când câinele este agitat și mârâie, incitat de la faptul că
Pe întuneric instinctele sunt în ascuțire...
Este întuneric afară.
Dar, în casă, lumina lunii e albă.
Ascultă-mă, buha nu e în copaci ca să ne sperie singurătatea
Patul tău e chiar lângă
Bolești
Iar eu îți dau miere, cu lingurița, și ești atât de cuminte
Ceaiul îmi iese întotdeauna foarte fierbinte
Singurătatea mea este molcomă cu multe piersici, în ea, și îmi plac peștii vii
Circulă după semnul prioritate de dreapta în rest carnea ți se așează pe pântec
Ce ai pe pântec? Carne am. Colăcei de carne de porc, iar tu ești vegană cu pește.
Vegană... Cu pește... Ce interesant...
Nu mănânci carne ca să nu ți se așeze pe burtă.
E un fel de ”aud soarele când își rotește din gene, chiar mâine”,
Așa mă rotesc eu, ca o lună rotundă și mă îngraș foarte mult de la tine
Căci de când te-ai mutat la mine, gătesc ca o apucată
Să mănânci tot, îmi zici, ci numai să mă ții în tine ca pe o proră
Femeile subțirele nu mănâncă, de fapt, mai niciodată
Da, își cumpără pește și spanac, saboți și poșete, cizme lungi ca să te strângă în piele.
Pielea mea este pielea ta.
Dacă mi te încolăcești tu.
Îți plac covoarele pufoase și ștrampii încâlciți în unghia roșie
Ce faci.
Nu mănânc pentru că nici salcâmii nu au pofte, iar eu sunt silfidă
Apuc însă să îmi îmbâcsesc lacrimile cu fericire
Pentru că dacă ești prea fericit intră bursuci prin tine și te strâng foarte tare
Sau un fel de păduri umbroase. Îți stau unele prin piept încrâncenate, te strânge creanga și te străpunge,
Dacă mă iubești tu...
Și îmi clădesc materie peste tot, în afară de trupul meu ca un templu subțire
Mă strâng, mă apuci... Nu ești pe nicăieri.
Noroc că nu mănânc tot
Nu am chef
Și
Și...
Aceasta este numai o imaginare
Nici salcâmii nu au chef să gătească ai văzut tu salcâmii flămânzi
Da, mănânc piersici.
Buhă, ce faci... Stai.... Stai și tu, ce să faci... Nu lucrezi...
Căci eu poate de mult sunt răcită și îmi servesc singură lingurița de miere
Ca un salcâm, cu crengile înspre sine, strânse, și cu o albină mare și albă care nu mai îmi dă pace.