Împietrisem privind la efemerida
în care se zbătea zborul moliei
ca într-un tablou unde pictat
chipul meu rămase prins
și în sintagmă cuprins
generos îmbumbiat.

Așa credeam că voi fi mereu.

Vedere nesfârșită și neschimbată ce
împletită în ținutul eternului drept
ca într-o icoană unde pământul
este îmbrăcat în rugăciune
unde nemișcat aștept.

Deodată, ca o clipă în zbor
și ca o aripă, efemerida
margini de gol roade.

Întinsă zbaterea moliei
înflorește în priviri din tabloul
unde împietrite petalele ei
rămân colorate.